Evenimentele lunii aprilie 2023

În această perioadă, datoria noastră este să transmitem genarațiilor viitoare tradițiile și obiceiurile de Paște!🥚 În parteneriat cu Primăria Orașului Bușteni și Consiliul Local Bușteni, în data de 13 Aprilie 2023, între orele 10:30-12:30, desfășurăm concursul de încondeiat ouă "Un ou frumos pentru Hristos", care este deja la a XV a ediție... Detalii

Evenimentele lunii martie 2023

Știm cât de importantă este magia în viața copiilor, de la Moș Crăciun până la supereroi, aceste lucruri bucură și fascinează copiii din întreaga lume, de foarte mulți ani! Vă invităm de această dată la un spectacol inedit de magie din partea Circului Toredo, intitulat "Misterele Copilăriei"... Detalii

Evenimentele lunii ianuarie 2023

Duminică, 15 Ianuarie 2023, ora 18:00 Centrul Cultural ,,Aurel Stroe” Bușteni în colaborare cu Primăria Orașului Bușteni vă invită la primul eveniment al anului în cinstea marelui poet Mihai Eminescu. Trupa de Teatru ”Oglinzi”, sub atenta îndrumare a d-nei Roxana Manciulea, a pregătit pentru dvs un moment artistic extraordinar și vă invită să ne amintim împreună de operele inedite ale poetului Mihai Eminescu... Detalii

Evenimentele lunii decembrie 2022

🎄Sărbătorile de Iarnă sunt aproape! Cei mai talentați și dedicați copii de la Clubul de Dans Prime Dance, împreună cu instructorii Marian Sănduleasa și Sergiu Toader, v-au pregătit un moment excepțional de dans care are în prim plan magia și bucuria sărbătorilor în al căror prag suntem... Detalii

Evenimentele lunii octombrie 2022

Sâmbăta 15 octombrie, la ora 19:00, vă invităm la...joc! Centrul Cultural Aurel Stroe găzduiește spectacolul "Hai la hora românească" din cadrul colocviului național"Coregrafia dansului popular astăzi", ediția a XIII-a. Intrarea este liberă... Detalii

Arhiva de articole

Evenimentele lunii septembrie 2017

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL „AUREL STROE”
EDIŢIA A IX-A BUŞTENI 2017

Sâmbătă, duminică şi luni, Centrul Cultural „Aurel Stroe” – Buşteni a fost gazda celei de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional „Aurel Stroe“; festivalul este unic în lume şi are menirea de a promova vasta şi valoroasa operă precum şi personalitatea marelui om de cultură.

În cadrul festivalului au fost prezentate publicului buştenean dar şi turiştilor aflaţi în staţiune un program cu lucrări din opera lui Aurel Stroe dar şi din creaţia unor compozitori români contemporani În prima zi a festivalului, Sorin Petrescu, pianist şi Doru Roman, percuţionist, ambii foşti studenţi ai maestrului, au interpretat cinci pastorale ale lui Aurel Stroe dar şi lucrări de George Enescu, Petre Elinescu, Tiberiu Brediceanu şi Adrian Enescu;

Luni, 25 septembrie, a avut loc „Simpozionul Aurel Stroe” care s-a desfăşurat sub coordonarea compozitorlui Ionică Pop, conferenţiar universitar doctor la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj. La simpozion au participat compozitori şi muzicologi din Bucureşti, Timişoara şi Cluj care au vorbit despre opera şi personalitatea lui Aurel Stroe. Printre cei care au avut intervenţii amintim pe compozitoarea Irina Hasnaş din Bucureşti, Constantin Spurcaciu, directorul centrului cultural din Buşteni, Ioan Ionică Pop din Cluj, Diana Dava Barb din Cluj, pianistul Andrei Tănăsescu din Bucureşti şi alţii. La organizarea festivalului am beneficiat de susţinerea Primăriei oraşului Buşteni şi am fost sprijiniţi financiar prin sponsorizare de SC Everest Ropack, Irish Pub din Buşteni şi de Asociaţia Centrul Umanitar TISO.

Duminică, 24 septembrie, artişti ai Filarmonicii Banatul din Timişoara, cu participarea extraordinară a saxofonistului francez Daniel Kientzy, au interpretat opera „Orestia III – Eumenidele” după tragedia lui Eschil, compusă de Aurel Stroe la Buşteni în 1985. Din distribuţia operei au mai făcut parte şi trei angajaţi ai Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni, care au interpretat rolurile de judecători ai lui Oreste (este vorba de Constantin Spurcaciu – directorul centrului, Grigore Golubeanu şi Alexandru Voinea, referenţi culturali); În aceiaşi distribuţie opera s-a mai jucat anul trecut la Milano şi sâmbăta aceasta, 23 septembrie, la Bacău în cadrul unui festival de muzică contemporană, şi tot cu această operă şi în aceiaşi distribuţie se va merge pe 14 octombrie, anul acesta, la Arad.

La un an de la trecerea în nefiinţă a lui Aurel Stroe, unul din cei mai mari compozitori pe care i-a avut România, foarte cunoscut şi apreciat în străinătate, la iniţiativa unui grup de inimoşi, foşti studenţi ai maestrului, s-a organizat, în 2009 la Buşteni, prima ediţie a singurului festival din lume care-i poartă numele, cu scopul de a promova vasta şi valoroasa operă precum şi personalitatea marelui dispărut. De atunci, an de an, se desfăşoară la Buşteni Festivalul Internaţional “Aurel Stroe.

O dată cu ediţia a II-a a festivalului, în 2010, instituţia noastră, până atunci casă de cultură, s-a transformat în centru cultural şi a adoptat numele eminentului compozitor, muzicolog şi pedagog. Acest fapt a avut drept consecinţă promovarea Buşteniului pe un loc important de pe harta culturală, muzicală a lumii. Tot cu această ocazie a fost decernat marelui compozitor titlul de Cetăţean de Onoare al Buşteniului postmortem, atât ca o recunoaştere a personalităţii sale, cât şi datorită faptului că, în activitatea lui, a avut strânse legături cu Buşteniul (multe din operele sale au fost realizate la Buşteni şi timp de 16 ani, a ţinut aici, Cursuri de Componistică şi Măestrie).

În cadrul festivalului au fost prezentate publicului, aproape exclusiv, lucrări din creaţia lui Aurel Stroe, unele în premieră naţională, altele în primă audiţie absolută. Aşa a fost cazul operei “Orestia II –Choephorele” care mai fusese pusă în scenă o singură dată, în 1979, la Avignon, în regia lui Lucian Pintilie şi reluată, în altă regie şi distribuţie, în 2010 la Buşteni, sau a operei “Orestia III – Eumenidele” pusă în scenă în 2014, cu ocazia ediţiei a VII-a a festivalului (ea mai fusese jucată în alte regii şi distribuţie doar de trei ori: la Roma, Paris şi Basel), reluată în 2016 la Milano. Cu ocazia festivalului, Buşteniul a fost gazda multor personalităţi de primă mărime ale muzicii naţionale şi internaţionale (compozitorul şi muzicologul Bernard Cavana (Franţa), Daniel Kientzy – saxofonist (Franţa), muzicolog Ana Szilaghi (Austria), muzicologul Alexandru Leahu (Bucureşti), Constantin Ionescu Vovu (Bucureşti) şi mulţi alţii).

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, violonista Mihaela Mitrofan acompaniată la pian, de prof.dr. Diana Spânu-Dănilă a susţinut, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, un recital de vioară. Programul a cuprins lucrări de virtuozitate din creaţia lui George Enescu, Niccolo Paganini, Fritz Kreisler, Camille Saint-Saens şi Edward Elgar. Tânăra violonistă a impresionat publicul aflat în sală, cu o interpretare de mare sensibilitate, fiind răsplătită cu aplauze şi flori.
Recitalul a fost realizat în colaborare cu Fundaţia „Adriana şi Martin Sternin“ din Bucureşti.